News

Istoria incredibilă a Mănăstirii de la Răchitoasa. Ce s-a întâmplat cu ea după ce a fost sanatoriu pentru leproși și azil de bătrâni

Această mănăstirea este ultima din România care și-a recăpătat statutul după Marea Secularizare, fiind considerată și una din cele mai mari mănăstiri din Moldova. În plus, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza a fost transformată în sanatoriu pentru leproși, după care a fost azil de bătrâni iar ulterior s-a întâmplat ceva incredibil.

Istoria incredibilă a Mănăstirii de la Răchitoasa

După ce a trecut printr-un cutremur a reușit să-și recăpete funcțiunile de mănăstire, iar apoi, cu ajutorul unor finanțări europene, a reușit să fie readusă la by way ofță.

În urma cu mult timp, mănăstirea a fost locuită de călugări greci, iar ultimul stareţ grec, ce a auzit de legile lui Cuza, a încărcat argintăria şi alte obiecte de valoare ale mănăstirii şi a vrut să le transporte peste Dunăre. Cu toate acestea a fost oprit, iar despre obiecte nu mai ştie nimeni nimic acum.

Secretul pe care Liviu Dragnea l-a descoperit în pușcărie. De atunci, face asta în fiecare zi

A turnat oțet peste plantele din grădină și a așteptat câteva zile. Ce a urmat întrece orice imaginație

S-a plecat dintr-o stare jalnică la reconstrucția ei. Până la urmă, încet-încet, s-au rezolvat, dar asta a necesitat multă muncă. Dar totul cu voia lui Dumnezeu. Am venit în 2005 aici, am stat vreo doi ani la o bătrână aici, în sat. Abia în 2007 ne-am mutat în inside. În 2008, am început să alerg după documente, ca să accesăm fondurile europene ce se puteau accesa în acea vreme. Bineînțeles că încă nu aveam proprietatea, lucruri care au necesitat timp.

În schimb, încet-încet, toate s-au împreunat și’m ajuns la nivelul în care în anul 2014 am semnat un contract de finanțare pe fonduri europene. Am putut să lucrăm și să restaurăm, să aducem mănăstirea oarecum la frumusețea cea dintâi, a povestit părintele Eftimie Bolin, starețul Mănăstirii Răchitoasa, potrivit Digi24.

Istoria incredibila a Manastirii de la Rachitoasa
Manastirea Rachitoasa

Părintele Eftimie Bolin a mai malesționat faptul că Mănăstirea Răchitoasa a reușit să renască din cenușă iar proiectul a fost unul de mare amploae.

Deci, când am venit noi aici cam în situația aceasta period: zidul până la dunga albă. Proiectul acesta a fost un proiect de amploare. Efectiv Mănăstirea Răchitoasa a renăscut din cenușă. Clopotnița nu mai exista în forma la care o vedeți, am găsit numai fundația. La fel și celelalte clădiri, biserica nu mai period, pictura toată period numai 30 la sută. Clădirea din spate, de lemn, period prăbușită, iar beciul period săpat în proporție de 30-40 la sută, adică s-a intervenit absolut la toate obiectivele din complexul monahal, a mai spus părintele.

În plus, doar o parte din vechea pictură s-a păstrat, însă nu în stare în care se poate vedea azi. De aceaa a trebuit să fie restaurată după care s-a făminimize încadrarea picturii.

Aproximativ 30-35 la sută s-a păstrat din pictura veche, care nu period în condiția pe care o vedeți astăzi, a trebuit și ea restaurată și apoi am făminimize încadrarea picturii, pentru că unii sfinți, după cum vedeți, la unii s-a păstrat capul, o mână sau o parte din corp, și a fost necesar, pentru ca să primească frumusețea de altădată, să reîncadrăm pictura veche, care e o pictură deosebită, și să o împletim ca să ajungem să o vedem în starea care se vede astăzi, pentru bucuria credincioșilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button